Toți oamenii pleacă. Eu nu

Te-am revărsat pe cer
sub formă de lună
ca să pot să te privesc
deschizându-mi nopțile,
deschizându-mi porțile
lunii mele interioare,
două globuri de lumină
împletindu-și scânteile
într-una singură.

Toți oamenii pleacă.
Eu nu.

Nu mi-a fost niciodată
frică de somn,
visele-mi sunt legate între ele
de aceeași lumină
pe care o port cu mine
încă de când am învățat
să te privesc
cu ochii închiși,
recreându-te
din sunetele bătăilor inimii,
din emoțiile-mi nebune,
din scânteirile
a dragoste.

Toți oamenii pleacă.
Eu nu.

Cerul l-am oprit
deasupra mea
cu un simplu zâmbet naiv,
și de atunci te privesc,
și de atunci te privesc,
și de atunci te privesc,
și de atunci te privesc…

Călin Pavăl

Niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*