Epilogul unei călătorii interioare

A îngenunchea în fața iubirii,
arzând ca ofrandă călușul privirii…

A-ți răsfira visele în noapte
cu tot cu îmbrățișări și șoapte…

A-ți stârni furtunile interioare:
de ce simt așa, de ce doare?…

A-ți elibera fluturii simțirii
oferindu-le șansa dezrobirii…

A simți cum arde firul de lumină,
legându-te de vise sub luna plină…

A renunța la nemurire,
nimic e mai presus de iubire…

Cât din toate astea au vreun sens?
De ce să simți atât de intens?

Călin Pavăl

Niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*