Din înaltul luminii

Lumea cea pe care o știi
se vede altfel
când tot ce înseamnă a fi
îți așază peste privire,
la propria-ți regăsire,
nori albi crescuți din înaltul luminii
celuilalt eu,
un curcubeu
de simțăminte,
cu pământul tresărind pe unde treci
încercând timpul să-l întreci.


Uneori,
celălalt eu se mai lovește de soare
învățând să zboare
de unul singur
într-un cer
unde totu-i permis,
o descătușare
a viselor înaripate
cu grijă decupate
din înaltul luminii.


Nori albi
desprinși din înaltul luminii
se transformă câteodată
din vis în șoaptă,
din șoaptă în magia primului sărut,
un fior nou-apărut
care arde atât de intens,
încât nimic nu mai are sens,
în afară de iubire.


Călin Pavăl

Niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*