Vorbele nu mai sunt de ajuns

Vorbele sunt atât de puţine
pentru cel ce are multe de spus,
mângâierile în şoaptă pot să aline
funia ce mâinile la spate le ține,
așteptând visul ce vine cu primul apus.

Oare cum se simte şobolanul
urmărit de ochii unei păsări de pradă,
când simte că asupră-i o să cadă
durere aruncată cu arcanul,
ce linia vieţii va convinge să scadă
din albă – neagră, din dulce – fadă?

Ameţită de goana de sus în jos,
pasărea de pradă nu înţelege
cum de şobolanul mai culege
în fuga lui haotică spre lumea din dos
firimituri ce-aduc a un fel de cina cea de taină,
iar umbra psihedelică și-o transformă în haină.

Nu, râsul în hohote nu împacă
visul unuia care vrea să facă
din fugă decor pentru uşa larg deschisă
către naiba ştie ce viață nepermisă,
şi-apoi mai e şi întrebarea aruncată
în mintea liberă de orice prejudecată.

Și cine s-asculte cuvântul nespus
în transcedentala hemifonie
a celor ce au atât de multe de spus,
iar adevărul cine să-l mai știe?
căci vorbele nu mai sînt de ajuns.

 

Călin Pavăl

 

Niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*