Visează-mi ceva frumos



Visează-mi ceva frumos,
m-a rugat soarele într-o zi –
el arzându-mi privirea din ochii larg deschiși,
eu arzându-mi privirea din ochii larg deschiși –
și era atât de multă lumină
în rugămintea lui
încât nu mai știam dacă eu sunt eu
la capăt de rază de soare
ori am dispărut
undeva între două bătăi de inimă.

Cum se numără corect:
un soare, doi sori?

Eu e doar la singular.

Am încercat să mă rup de raza de lumină
cât mai pot,
cât mai cred,
cât mai iubesc,
cât încă lumina își mai amintește să-mi spună:
Tu…

Ce caut aici
cu privirea întinsă a mâini către cer?
Nu mă pot rupe în mai multe bucăți de suflet,
eu e doar la singular.

Dacă aș putea să-mi rup din ochii lumina
și să mă răsfrâng în conturul sufletului,
soare, o, soare,
m-ai vedea așa cum sunt,
cu tot cu pădurea de emoții?

Visează-mi ceva frumos,
să putem să ne privim unul altuia
lumina.
Doar atât mi-a spus soarele.
Și de atunci tot visez.

Călin Pavăl



Niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*