Valuri de alb în ochii unui copil

valuri_de_alb__3_ valuri_de_alb__1_

 

Iarna, când zăpada așază albul peste tot, urmele pașilor nu sînt doar semne că ai trecut pe acolo, ci, mai mult, niște urme prin gândurile tale. Și totul pare altfel. Lumina amplificată de albul zăpezii ori de albastrul cerului ori de norii de deasupra aproape că nu-ți lasă timp pentru tine. Atunci când ești în natură, singurele bucle temporale care întrerup momentele ălea albe de tăcere care te înconjoară sînt atunci când te întrebi: și acum, încotro? Ori atunci când scoți aparatul de fotografiat pentru a face o poză, sau când încerci să-ți dai seama dacă urmele de lup peste care tocmai ai dat sînt proaspete sau nu.

valuri_de_alb__2_valuri_de_alb__8_

valuri_de_alb__10_Însă, odată întors acasă, privind fotografiile făcute, mi-am adus aminte de poveștile mamei din copilăria ei, acum mulți ani, atunci când încă foametea, care a venit odată cu războiul, era cea care lăsa amprente asupra oamenilor, iar bucuriile se numărau în clipe scurte. Totuși, chiar și așa, cu toate greutățile de care orice familie de la sat se bătea atunci când visele care colorau somnul lăsau locul realității, existau și lucruri simple care se transformau în bucurie. Ca atunci când fulgii de zăpadă, cu albul lor înghețat parcă în timp, coborau peste sat, peste oameni, peste viața fiecărui suflet adăpostit între pereții tăcuți ai caselor.

 

valuri_de_alb__4_valuri_de_alb__6_

valuri_de_alb__11_

 

“Ne culcam devreme, în vremea aia nu aveam televizor sau radio, sărăcia era peste tot în sat. Și după ce stingeam lampa cu petrol, ne culcam, dorindu-ne ca a doua zi dimineață să găsim zăpadă. Iar dimineața era zăpadă. Și noi, fetele, ieșeam în picioarele goale afară, îmbrăcate doar cu o rochiță de cânepă, neavând nimic pe dedesubt. Și ne ridicam fețele în sus, să simțim fulgii pe față, și ne învârteam bucuroase, călcând pe marginile tăioase de gheață de dedesubt. Dar cine să le bage în seamă? Așteptam zăpada de atâta timp… Și nici nu simțeam că ne îngheață picioarele, atât eram de bucuroase. De niște fulgi de zăpadă…”

valuri_de_alb__5_

valuri_de_alb__12_“Și săpam, așa, cu mâinile, case în zăpadă, un fel de culcuș mai mare, în care ne băgam și ne imaginam că sîntem în nu știu ce castel. Ori luam mănușile de cânepă… Mănușile de cânepă erau un fel de legături mari de cânepă pe care le punea mama la uscat. Iar noi le stricam, că ne făceam din ele pereți pentru casele de zăpadă. Dar mama, chiar dacă se supăra, că sigur se supăra, după cât a lucrat să le strângă, nu ne certa, ne lăsa să ne bucurăm de joaca noastră. Așa era mama… Săraca, atunci nu ne dădeam seama cât îi era de greu să aibă grijă de noi, copiii, de casă, de tata, să mai facă și treabă pe lângă casă. Se trezea prima și se culca ultima. Nici nu știu de unde găsea atâta putere. Dar ce nu face mama pentru copiii ei…”

valuri_de_alb__11_valuri_de_alb__13_

valuri_de_alb__15_“În picioare aveam niște încălțări făcute de tata. Iarna ne făcea niște încălțări mai înalte, ca un fel de ghete, iar când era foarte frig puneam un fel de cârpe de cânepă în jurul picioarelor, ca un fel de cioareci, numai că ne ajungeau doar până la genunchi. Și sub rochițe eram în fundul gol… niște copii… nici nu simțeam frigul bucuroși că a venit zăpada. Țin minte și acum cum făcea tata cărare de la ușă până la poartă, să putem ieși în uliță, fiindcă zăpada, de multe ori, era până la geam, atâta de mare era. Dar pentru noi, copiii, cărarea aia adâncă prin zăpadă era ca de poveste, iar drumul până la poartă era ca o aventură, fiindcă zăpada era aproape cât noi de mare, și aveam impresia că mergem printr-un tunel…”

valuri_de_alb__14_valuri_de_alb__16_

valuri_de_alb__17_“Era foamete atunci, din cauza războiului. În general mâncam fierturi: din fasole, cartofi, ce aveam. Iar duminică primeam fiecare câte o bucățică mică, cât degetul mare: o bucățică de slănină, o bucățică de cârnat și o bucățică de macră. Și le mâncam încet… Fratele meu, care era mai șugubăț, îmi zicea: ‘Ia, uită-te, cine-i pe uliță?’ Și, până mă uitam eu pe geam, el îmi fura bucățica de cârnat, că mă păcălea de fiecare dată… Câteodată ne făceam cartofi copți, iar mie îmi era tare poftă și ceream încă o bucată. Fratele meu făcea un târg cu mine: ‘Îți dau ție cartoful meu dacă îmi dai și tu mie bucata ta de cârnat, atunci când o să primim de la mama.’ Și fiindcă îmi era poftă și foame, acceptam. Și rămâneam fără bucata de cârnat… ”

valuri_de_alb__18_valuri_de_alb__19_

valuri_de_alb__20_“Mătușă, noi azi am mâncat numa’ verze goale. Când ne era foarte foame, mergeam la o mătușă, care nu avea copii, dar era cam avară. ‘Ce ziceți, țucu-vă?’, se întindea mătușa către noi, să audă mai bine. Noi, fetele, deși ne era rușine, cu capul în pământ, ziceam mai tare, să ne audă: Noi azi am mâncat numa’ verze goale. Și primeam câte o bucată de pâine uscată, ori o nucă ori ce mai avea mătușa prin casă.”
…………..
Cu ochii mari, umezi, plângând și râzând în același timp, mama, privindu-mă, retrăia emoțiile de atunci, iar eu cu greu am reușit să-mi opresc lacrimile înăuntrul meu. Și m-a durut atât de mult… Dacă aș putea să mă întorc în timp, mama ar fi avut tot ce și-ar fi dorit.

valuri_de_alb__21_valuri_de_alb__23_

valuri_de_alb__25_

Încă n-am descoperit cum să mă întorc în timp. N-am descoperit cum să vindec, cum să fac să treacă atunci când doare.

Și o privesc pe mama, atât de mică lângă mine, ca un copil. Ochii îi sînt tot de copil, doar părul și trupul au uitat asta. Nu știu cum să fac să vindec… trupul… sufletul… timpul…

Eu o iubesc foarte mult pe mama…

 

Călin Pavăl

 

valuri_de_alb__27_

3 Comentarii

  1. Doina COCIS says:

    Minunat, ca întotdeauna! Emotionant, peste poate! Sarbatori cu bucurie, Calin Pavăl!

  2. Elephant Jozsef says:

    F. frumoasa descriere…

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*