Undeva. Altundeva?

E prea târziu să-mi păcălesc privirea
şi-i întuneric sus şi roşu-ascuns \’năuntru
să vreau să mai înalţ în zmeie nemurirea
sau să mai vreau să ies, să stau, să intru.

M-ajung din urmă ploi ce se vor iar furtună
încrucişând cărări şi vise la-ntâmplare,
las sufletul zălog şi strig iar: Lunăăăăăă!!!
Tu ce vrei să te faci când o să fii mare?

Mă culc neînvelit, las cerul să m-atingă,
şi simt linia vieţii arzând mocnind în palmă:
să las lumina aprinsă, s-o las să se stingă?
Sunt val. În juru-mi, o nesfârşită mare calmă.

E prea târziu să-mi păcălesc privirea?
E întuneric sus, e roşu-ascuns \’năuntru?
Mai vreau să-nalţ în zmeie nemurirea?
Să ies, să stau, să intru?

 

Călin Pavăl

 

Niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*