Ultimul dintre cei dintâi

Am fost adus
ultimul dintre cei dintâi
şi-am fost lăsat anume
într-o viaţă lipsită de cutume.
Apoi, într-un apus,
mi s-a strigat: rămâi,
de vrei! De nu, coboară-n lume,
sunt multe care încă nu s-au spus.

Şi-am înverzit odată cu pădurea,
şi-am curs izvor, şi-am fost şi munte.
Apoi, spre lună am ridicat privirea,
ea mi-a întins o rază, eu am creat o punte.

Şi-am plâns când el sau ea murit-au din iubire
şi am lăsat furtuna ca pledoarie de final
să spele ipocrizia lumii, ocean în devenire,
cu bunul-simţ pierdut în lumea puţind a canal.

Sunt ultimul dintre cei dintâi,
şi poate-aş fi plecat,
dar luna mi-a şoptit: rămâi…
Apoi mi-a pus în palme cerul înstelat.

 

Călin Pavăl

 

Niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*