Scuză-mă că sînt prost

Sînt „Scuză-mă că sînt prost“
a unui om de rând,
într-un joc de-a v-aţi ascunselea
în care toţi purtăm ochelari de soare,
ca să putem să ne lăsăm prinşi
din când în când.

Din când în când,
se crapă de ziuă în tridimensional,
iar un biet copil timid
e încă scos la tablă,
ca într-un clişeu de doi bani, banal,
dar lumea lui nu știe să vorbească,
și nimeni nu se întreabă:
dar dacă-i schimbul doi neinvitat
al unui Hare Krishna demult uitat?

Demult uitat,
Icar a renunțat de tot la aripi,
penele lui nu sunt materie
pentru rubrica mondenă,
sunt idee de zbor
– tălpile oamenilor nu au aripi,
și-a fost de ajuns
o vorbă-n vânt,
imaginea omului în soare
a avut ca deznodământ
propria-i reflexie în pământ.
În pământ,
dintr-un licăr de lumină
căzut din uitare
un ciob de sticlă invocând „eu sînt“
s-a trezit şi s-a lăsat pictat
și, dintr-odată, s-a transformat
în oglindă: oglindă oglinjoară,
așa-i c-o să mă mai mai doară
când o să-mi țin inima în palme
și o să șoptesc
te iubesc?

Te iubesc
și nu vreau să dansez
călcându-te pe picioare
și nici nu mai ascult poveşti cu tine,
Cosânzeană,
nu vreau să cred că tu exişti
doar pentru cel din carte,
nici că oglinda nu știe să mintă
și îmi dedică poezie:
”trăieşti în fantezie”.

Fantezie:
Sînt „Scuză-mă că sunt prost“
a unui om de rând
în acest joc de-a v-aţi ascunselea,
în care toţi purtăm ochelari de soare,
însă unii sînt orbi de-a binelea.

 

Călin Pavăl

 

Niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*