Să plouă, e lupul dinăuntru

Boabele de apă, fiecare purtând scânteie,
se-ntind a ploaie către perene heleşteie,
zâmbetul naturii se îmbracă-n curcubeu
şi iese cu braţe-ntinse: primeşte-mă, sunt eu!

Lupul dinăuntru
e liber să alerge
atâta timp cât plouă;
oamenii,
cu zâmbetele lor strâmbe,
cu feţele schimonosite a ură,
cu diplome la păstrare
în buzunarele mereu avide,
stau la pândă,
aşteptând să dispară culorile
dintre ploaie şi cer;
pentru că iubeşte,
lupul dinăuntru
le mai acordă o şansă.

Şi-alerg nebun cu stropi de ploaie-n plete
şi râd cu luna-n ochi, mi-s simţurile bete,
iar sufletu-mi înoată-n ocean de curcubeu.
Mă vezi? Mă-ntorc acasă, primeşte-mă, sunt eu!

 

Călin Pavăl

 

Niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*