Răspunsuri în oglindă, departe de cer

N-o să pretind
că n-am lăsat cortina să ascundă,
chiar fără voie,
gândul prin care lumina să pătrundă.

Mă simt departe
şi de-adevăr şi de minciună
şi am nimic
care s-ascundă norii de furtună.

E greu de spus
când e acum, sau ieri, sau niciodată,
dar spiritul e acelaşi,
pădurea vieţii mele o simt neîntinată.

Am luna-n ochi,
căprui-aproape-verde, şi îi cer să vadă:
e visul vis,
ori zile, clipe, şoapte în degringoladă?

În marea de-ntrebări,
răspunsuri ce au obosit să tot înoate
se cer la mal,
dar nu ştiu dacă pot să le salvez pe toate.

Sunt eu acelaşi
cu cel care priveşte de dincolo de-oglindă?
Şi dacă da,
când vine noaptea, s-o las să mă cuprindă?

 

Călin Pavăl

 

Niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*