Rămâi…

Ochiul de apă,
pe care pământul
îl păstrase ca pe o oglindă
a eului fiecărui eu
pășind prin viață,
a avut o licărire de oglindă
când saltul a zbor agățat de razele unui
soare neclar dincolo de nori
a purtat pe deasupra
un copil cu părul în vânt.

Uite! Mă vezi? Îmi vezi ochii cât sunt de verzi?
Privește-mă și spune-mi că
la celălalt capăt al saltului,
către un orizont care pare că unește
pământurile cu cerurile,
o să-mi regăsesc neprihănirea
și vântul încâlcit în păr
și iubirile
și lumile inventate
și prietenii imaginari
și zâmbetul
și liniștea…

Călin Pavăl

Niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*