Rădăcini

Zilele dintâi ale genezei iubirii sunt
rădăcinile rădăcinilor sufletului meu,
o pădure cu crengile întinse
dincolo de verdele frunzelor,
mai mult decât visele pot că cuprindă,
mai mult decât privirea poate să
spere că poate spera,
mai mult decât mintea
poate să traducă spiritului
încins ca un cărbune aprins.
Și cum să iei cărbunele în palmă
fără să te arzi,
fără nevoia de a-l strânge în pumn,
marcând,
atunci și acolo,
punctul de legătură
dintre focul dinăuntru și cel
și mai adânc înăuntru,
acolo unde rădăcinile
s-au înfipt,
hrănindu-se,
hrănindu-mă,
rănindu-se,
rănindu-mă…

Rădăcini ale rădăcinilor sufletului,
odată hrănindu-vă
cu mine, din mine,
o să mă învățați să zbor
ori o să mă țintuiți
și mai adânc în mine?

 

Călin Pavăl

 

Niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*