O poieniță-cărare cât o lume

IMG_0396IMG_0430Cu rucsacul în spate, în fața pantei abrupte din fața mea, am adulmecat pădurea și ceea ce e dincolo de ea, și am știut că frumosul e pe acolo pe undeva, așteptându-mă, așteptându-ne. Tot ce trebuie să fac e să urc în vârful micului munte, acolo unde urmele lumii se pierd ca și cum n-ar fi. Așa că am început urcușul, printre atât de multe ciuperci, mari, de tot felul, încât aproape că trebuia să calci cu grijă să nu le strivești. Incredibil de multe ciuperci, cum n-am mai văzut până acum.

IMG_0389IMG_0391IMG_0427IMG_0475În vârf, la stânga, hățișul părea de nestrăbătut, iar asta nu putea să însemne decât un lucru – să ajungi acolo, fiindcă natura ascunde locurile cele mai frumoase în locurile cele mai greu de ajuns, acolo unde doar cei care-și doresc foarte mult ajung. Și am trecut prin hățișul verde, iar dincolo, frumosul aștepta să-l îmbrățișezi, te aștepta ca pe un prieten reîntors de undeva departe. O poieniță mică, mai mult o cărare lată, mărginită de copaci, ca un tunel, plină de verde, plină de fluturi de toate culorile, plină de flori, plină de viață – una din cele mai frumoase poienițe pe care le-am văzut. Și oricâte poze ai face, tot nu reușești să cuprinzi frumusețea colorată și vie a naturii, doar dacă îți lași simțurile libere poți să-ți dai seama cât de mult îți poate oferi natura, în verdele acela viu și curat.

IMG_0402IMG_0393IMG_0407IMG_0416După ce am lăsat frumosul să-și spună povestea, am luat-o în direcția în care părea că merge poienița-cărare, acolo unde, după puțin timp, am ajuns în altă poieniță, ceva mai mare, dar care te lăsa să privești până departe. În jur, dealurile mari, înverzite, lăsau pădurea să te ducă în alt loc decât cel cunoscut, în lumea lor, și totul te făcea să simți cum pulsează în tine viața, nu viața închisă în propria-ți corporalitate, ci conectat la tot ce înseamnă ființă. Iar senzația era aceea că tot ceea ce trebuie să faci e să întinzi brațele și să te lași în covorul verde al naturii, să întinzi brațele și să lași natura să te ducă acasă…

Călin Pavăl

IMG_0472.IMG_0440IMG_0451IMG_0399IMG_0434

1 Comentariu

  1. Miki says:

    Imi plac si pozele, in mod deosebit copacul frant inbratisat.:)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*