O poartă pentru totdeauna

Nu cred, nu știu să aibă careva
răspuns sau ecou la vreo întrebare,
zbătându-te între aici și undeva,
între tine și mâine e care pe care.

Unde-s gândurile cândva dorință,
când zâmbetul începe să te doară?
Da, poți să te minți cu ușurință
când simți că noaptea-ncet coboară.

Dar negrul nopții-i despuiat de haine
și te cunoaște după nume, după soartă,
degeaba invoci șoptind preacurate taine,
întunericul e pentru tine doar o poartă.

Nu-ți fie frică să privești în tine,
să lași să se vadă, să lași să plouă,
trecut sub ale clipelor furci caudine.
Deschide ochii, fiecare zi e o lume nouă.

Pentru atât cât va fi să fie.
Poate pentru totdeauna.

 

Călin Pavăl

 

Niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*