NU!

Există frumuseţe-n jur,
bag mâna în buzunarul cu zâmbete
şi-mi pictez câte unul pe faţă,
mereu altul, mereu acelaşi.

De departe se vede atât de aproape…

Viaţa instant la plic
nu mă mai poate hrăni,
cad de la etajul zece al singurătăţii
mereu în acelaşi val al
inapartenenţei aici,
universul se contractă tot mai mult,
construind un munte
pe care sufletul nu-l mai poate duce,
mă doare,
mă sufoc,
mă împiedic de bătăile inimii,
ochii caută refugiu,
disperarea zidului de care mă lovesc
îmi zgârie privirea,
lăsând urme adânci…

Doamne,
fă să treacă…

 

Călin Pavăl

 

Niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*