Mâine o să desenez zâmbete

Şi-aş vrea să nu mai scriu despre singurătate,
clipind rar, din doi în doi, deşi doar unul,
reinventând iubirea în lumea plină de citate.
Când plouă, sunt în nuc, citind \”Călin nebunul\”.

Încet, mă-ncalţ şi plec, las zâmbetul pe masă,
de ce să mai rămân, privirea-i fără de ecou,
şi-ncerc să zbor, dar paşii-mi nu mă lasă,
sunt flacără şi ard pe şase corzi în cântec nou.

Şi am curajul să-mi răspund la întrebare.
Sunt eu cel care vrea prea mult, chiar tot,
acuma tac, m-ascund sub plapumă, mă doare
să desenez mutriţe zâmbitoare. Mâine am să pot.

 

Călin Pavăl

 

Niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*