Lumina lunii-n rol de travestit

Ceva s-a schimbat
în colivia goală;
penele nu mai sunt culoare
imaginată,
ochii-n jur clipesc nedumeriţi,
sătui de-acum
de cine a fost să fie,
golul pare la el acasă,
iar căderea e mult
mai lungă
decât poate duce
lumina lunii,
aripile se destramă,
cântec cu cântec,
scânteia se stinge,
şoaptă cu şoaptă,
cerul se închide,
gând după gând,
durerea tresare haotic
bătând cuie
în suflet,
zăgazurile fiinţei cedează
lăsând loc cărbunilor încinşi;
degeaba-i strângi în palmă,
focul se hrăneşte cu durerea
tot mai flămândă
şi simţi furtuna
încătuşându-se de mâna-ţi stângă;
în dreapta ţii ascunse bătăile inimii,
acum un strigăt mut,
şi vrei să se termine,
să te trezeşti de-i vis
ori să adormi de nu-i.

 

Călin Pavăl

 

Niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*