Lumea colorată în negru a păduricii și apei ciudate și misterioase ale Bălții Cehei

balta_cehei_salaj__3_balta_cehei_salaj__4_

E incredibil cum, la câteva zeci de metri de șosea, poți găsi o cu totul altă lume decât cea pe care o știi că există – cea normală. E de ajuns să oprești mașina și să o iei în direcția din care o altă lume îți face semn cum că e acolo, gata să ți se dezvăluie, asta dacă ești dispus să ieși din confortul iluzoriu al drumului asfaltat. Însă, odată ce ai pornit într-acolo, deja poți să vezi, chiar și de la depărtare, lumea altfel din fața ta. Așa e și cu Balta Cehei, sau Tăul Uileacului, cum mai e cunoscută. E la câțiva pași de drum, și dacă nu treci pe acolo purtând ochelari de cal, n-ai cum să nu vezi că acolo, între copaci și stuf, există și altceva.

balta_cehei_salaj__8_balta_cehei_salaj__10_

Am lăsat mașina la margine de drum și am luat-o într-acolo. Am intrat prin stuf, apoi, după câțiva pași, am ajuns în pădurice. Un loc, într-adevăr, mirosind a mister. Nu știu, poate din cauza copacilor crescuți ciudat din cioturile uriașe, aflate cândva sub ape, poate din cauza urmelor de animale din solul negru, mâzgos, de parcă ai fi în interiorul unui vierme uriaș, la fel ca în Războiul Stelelelor. Sau, mai aproape de senzația de acolo, călare pe un animal uriaș, spațial, greu de deslușit, la fel ca în Cartea “Febra”, a lui Serge Brussolo, animal a cărui blană, de un negru murdar, îți absoarbe pașii în interiorul său. Dar într-un fel pașnic, chiar plăcut, cel puțin așa am simțit eu. Oricum, strecurându-te printre crengile ca o pânză de păianjen, lumea ciudată de acolo ți se dezvăluie tot mai mult. Bălțile, mai mici sau mai mari, semn că, odată, apa acoperea totul, apar la tot pasul. Și, ca și cum nu ar fi fost de ajuns pământul negru, și apa e la fel de neagră, chiar dacă limpede, acolo unde crengile copacilor, negre și ele, nu acoperă luciul apei cu mustățile acelea ciudate crescute pe ele. Aproape că te aștepți să ți se vorbească, atunci când, călcând în solul moale, umed, parcă cineva sau ceva te prinde de picior, încercând să-ți atragă atenția.

balta_cehei_salaj__22_balta_cehei_salaj__28_

Am trecut, din nou, prin desișul sălbatic al stufului, atât de des încât te poți strecura cu greu prin el, mai ales că, sub pașii tăi, se întind mici mlaștini, cât să-ți încapă talpa piciorului, unde, dintr-o dată, piciorul ți se scufundă până la gleznă. Așa că îți ia cinci minute să parcurgi cei vreo zece metri care te despart de ceea ce pare a fi o altă pădurice, în fața ta. Liniște. După ce șușotitul stufului încetează și te oprești între crengile răsfirate în toate direcțiile, asta e ceea ce te frapează. Liniștea. Și, dacă rămâi nemișcat, preț de un minut chiar, în jurul tău poți să auzi clar pașii viețuitoarelor de acolo, încercând să plece discret, ori, poate, să se apropie, să vadă cine le tulbură liniștea lumii lor. Am rămas cu urechile ciulite, încercând să-mi dau seama dacă pașii animalului din stufăriș sunt ai unui mistreț ori ai unei căprioare, ori a vreunei creaturi nemaivăzute și nemaiîntâlnite de nimeni vreodată. Pentru că solul de sub picioare e plin de urme de animale. Mi-ar fi plăcut să le întâlnesc. Totuși, am păstrat liniștea și nu am încercat să o iau în direcția din care se auzeau pașii. E mai bine să nu tulburăm creaturile care locuiesc acolo, la urma urmei, e casa lor. Așa că am rămas pentru o vreme cu ochii ațintiți asupra apei acelea negre, ciudat de negre, care creau o legătură strânsă între pădurice și stuf. Din când în când, câte o bulă de aer iese timid din străfundul apei negre, făcându-și loc către crengile de deasupra. Le-am surprins de câteva ori tulburând nemișcarea mistică a apei negre și am ridicat, de fiecare dată, din sprânceană: oare ce creatură se ascunde pe fundul apei?

balta_cehei_salaj__36_balta_cehei_salaj__39_

Da, poate, totuși, e un fel de animal spațial ciudat acolo, iar oamenii, într-un fel de respect mistic, ori poate teamă, șoptesc despre povești cu strigoi, șerpi sau alte lighioane misterioase. Am ieșit, după vreo două ore, din locul acela, cu hainele murdare de la crengile copacilor îmbrăcate cu un fel de mâzgă neagră, cu părul ud de la ninsoarea care aprindea câte un beculeț cu fiecare fulg care cădea acolo, în lumea colorată în negru a bălții ciudate și misterioase. Nu știu de ce, dar și acum am senzația că ceva a rămas nespus acolo, în acel Neverland, că ceva a rămas în urma mea urmărindu-mă cu privirea, întinzând crengile cu mustăți negre ca un fel de brațe, încercând să mă tragă de mânecă, să-mi spună ceva. Mie sau oricui altcuiva care e dispus să asculte.

Călin Pavăl

balta_cehei_salaj__44_balta_cehei_salaj__48_

 

  • balta_cehei_salaj__1_
  • balta_cehei_salaj__3_
  • balta_cehei_salaj__5_
  • balta_cehei_salaj__6_
  • balta_cehei_salaj__7_
  • balta_cehei_salaj__9_
  • balta_cehei_salaj__11_
  • balta_cehei_salaj__12_
  • balta_cehei_salaj__13_
  • balta_cehei_salaj__14_
  • balta_cehei_salaj__15_
  • balta_cehei_salaj__16_
  • balta_cehei_salaj__17_
  • balta_cehei_salaj__18_
  • balta_cehei_salaj__19_
  • balta_cehei_salaj__20_
  • balta_cehei_salaj__21_
  • balta_cehei_salaj__23_
  • balta_cehei_salaj__24_
  • balta_cehei_salaj__25_
  • balta_cehei_salaj__26_
  • balta_cehei_salaj__27_
  • balta_cehei_salaj__29_
  • balta_cehei_salaj__30_
  • balta_cehei_salaj__31_
  • balta_cehei_salaj__32_
  • balta_cehei_salaj__33_
  • balta_cehei_salaj__34_
  • balta_cehei_salaj__35_
  • balta_cehei_salaj__37_
  • balta_cehei_salaj__38_
  • balta_cehei_salaj__40_
  • balta_cehei_salaj__41_
  • balta_cehei_salaj__42_
  • balta_cehei_salaj__43_
  • balta_cehei_salaj__45_
  • balta_cehei_salaj__46_
  • balta_cehei_salaj__47_
  • balta_cehei_salaj__49_

Niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*