Inorog

Încotro să se îndrepte
să poată asculta vocea din scrisoare?
Fiecare cuvânt
o cicatrice în timp,
de ce să mai aştepte
alergând mai mult la întâmplare?

Ochii urmează cornul din frunte
pe-a lumii înşelătoare punte,
aşa-zisa normalitate
nu-i înţelege aripile,
el
inorog fiind
catalogat de viaţă aproape nefiinţă
trăieşte anormalul cel mai frumos cu putinţă.

Din când în când nechează,
doar tăcerea-l mai urmează
şi doar îşi imaginează
ultimul sunet pe care crede că-l creează.

Odată porţile ochilor deschise
visele-i devin compromise:
în loc de libertate
singurătate,
în loc de armonie
cuvinte aşezate uneori a poezie,
în loc mângâiere
doar tăcere,
în loc de dragoste
doar file din poveste.

El
inorog fiind
catalogat de viaţă aproape nefiinţă
trăieşte anormalul cel mai frumos cu putinţă.

 

Călin Pavăl

 

Niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*