Foame de alb

Am urmărit căzând
un fulg,
retina, cu braţele deschise,
cu gânduri poate nepermise,
a învăluit cu căldură
lumina albului îngheţat,
aruncat la întâmplare
de un nor fugind de soare.
Scuzele nu-şi mai au rost,
dac-aş fi închis ochii,
adierea blândă a genelor
ar fi permis poate viselor
să păstreze frigul în privire.

Mi-e foame de alb…

 

Călin Pavăl

 

Niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*