Floarea lumii lui

Cu ochii aţintiţi asupra minunii colorate şi fără a-i mai păsa de altceva, continua ascensiunea, cu trupul fremă­tând, cu transpiraţia învelindu-l în adrenalină, lăsând distanţa să se strecoare între el şi siguranţa potecii pe care o părăsise nu cu mult timp în urmă. Şi gândurile nu-l de­ranjau, de parcă aveau o înţelegere cu colţul acela de munte: carne în schimbul beţiei simţurilor.

Floarea… stânca…
frumuseţea florii îşi are rădăcinile
în îmbrăţişarea stâncii golaşe,
în schimbul de vise,
piatra se simte scăldată
într-o lumină cu totul aparte,
dacă ar fi să aleagă,
ar fi floarea?
stânca?
Între stâncă şi floare
este ceva pentru care n-a găsit nume,
tribut frumuseţii
şi-a aşezat privirea
în una din rădăcinile florii lumii lui…

Uneori, pare că adie vântul dinspre departe,
însă e doar mângâierea pleoapelor unor ochi aparte,
atunci când petalele încep numărătoare
doare, nu mai doare, doare, nu mai doare…

 

Călin Pavăl

 

Niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*