Fir-ar

Într-una din dimineţile acestea
am să mă arunc în cel mai adânc lac
să-ntâlnesc acel ceva ce mă va lăsa să fac
din destin portret
pe care să-l îmbrac în lumina zilei ce va să vină,
când cel dezbrăcat se va numi poet.

Sunt poet, îmi strigă noaptea dezbrăcându-se de
întuneric,
întinzând negura a tribut
în liniştea acelui calm plăcut
al visului color
pe care aş vrea să-l păstrez la nesfârşit
în încercarea de-a convinge zeii că,
la fel ca ei,
şi eu sunt nemuritor.

Într-una din serile acestea
am să pornesc spre cel mai înalt munte încă neatins
şi-am să iau cu mine doar trupul gol
adăpost al celuilalt
pierdut în neconformul unui gând demult plecat
departe
spre un alt fel de urcuş către înalt.

Ca un avertisment al sorţii,
traseul desenat de picioarele goale e nemarcat,
trupul dezbrăcat
aşteaptă resemnat
ca celălalt plecat
să dea lumină nopţii.

Dar noaptea n-are farmec fără întuneric
şi-atunci lumina?

 

Călin Pavăl

 

Niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*