Eu, când iubesc, iubesc pentru totdeauna

Gol alpin;
gol şi eu;
dar atât de multe flori,
iar puzderia de insecte
mă împresoară rapid
şi-mi aud numele şoptit
din toate părţile.
Zâmbesc ameţit de atâta chemare
şi le las să se joace
în păru-mi încâlcit;
le las pete vii colorate pe trupu-mi gol,
le las să-mi atingă privirea
în felul lor curios,
bâzâit,
şi mă fac că uit
că nu mă mai simt iubit.

Noaptea, florile devin stele,
bâzâitul insectelor devine amintire,
sufletu-mi o ia razna,
iar eu îmi las privirea
să deseneze punte
între mine şi cerul de deasupra.

Dimineaţa mă găseşte
cu privirea pierdută,
desenul mototolit,
fără şoapte.
Mă dezbrac,
îmi împăturesc zâmbetul
şi-l aşez în iarbă,
în semn de recunoştinţă.
Privesc golul de
dincolo de marginea stâncii
apoi îmi iau elan.

Eu,
când iubesc,
iubesc pentru totdeauna…

 

Călin Pavăl

 

Niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*