Epilog

Nu ştiu dacă am spus, dar, oricum, ca să nu fiu catalogat drept un cal oarecare, mai spun o dată: sînt un inorog. Tropăi în jurul lumii, câteodată îmi permit să vorbesc, chiar dacă unora li se pare doar un nechezat. Îi înţeleg – e greu de crezut că mai există inorogi pe lumea asta, darămite un inorog care şi vorbeşte. Şi, în tropăiala mea în jurul lumii, mă uit în preajmă căutând povești de iubire. ”Povești de iubire, povești de iubire, povești de iubire…”, mă îngână ecoul care se lovește de searbădul lumii, înarmat cu rațiune și prejudecăți.

Da, știu. Lumea vrea să pună şaua peste sufletul meu, mă tot îmbie să mă hrănească cu paie, dar eu mă sufoc, mă cabrez şi-o iau la goană, departe de grajdul numit prejudecată. „Cal nebun!“, îmi strigă în urma mea. „Sînt un inorog, nu sunt cal!“, le răspund din goana nebună, dar tot ce aud ei este un nechezat, așa că rămân cu mâna întinsă, mirându-se că nu vreau să le mănânc din palmă, deși, uite, asta mănâncă toată lumea. Și mai au tupeul să-mi spună că eu sînt cel care port ochelari de cal…

Aș putea să-mi pun aripile și să o iau la galop către Carul Mare, iar acolo să mai așez o constelație, chiar lângă Mizar, a doua stea din coadă, steaua aceea dublă care e vizibilă cu ochiul liber. Și aș numi-o ”Constelația dragostei”. Dar cerul e doar o noțiune abstractă pentru muritorii de rând, așa că nimeni nu se mai uită la cer de dragul lui, și dacă ar da cu ochii de constelația mea, probabil ar programa sateliții pentru o disecție, ceva, să vadă ce e și cu ”dragostea” asta, ce-o fi însemnând?

Am mai spus, așa-i? Oricum, ca să nu fiu catalogat drept un cal oarecare, mai spun o dată: sînt un inorog. Tropăiam în jurul lumii căutând povești de ubire, însă tropăiala, încetul cu încetul, s-a transformat în galop. Nici măcar nu mai are importanţă pe unde trec, privirile de cal ale celor care mă cred doar o cabalină oarecare mă fac să alerg şi mai tare atunci când drumul meu se apropie de cel al lor, bine bătătorit, pavat cu raţiune. Oricum, copitele mele fac prea mare gălăgie pe drumurile oamenilor şi tot ce pot zică e doar: „Cal nebun“. Iar eu nu sînt cal, sînt un inorog. Da, ştiu că inorogul e doar o născocire de demult, dar eu chiar exist. Însă încep să-mi dau seama că nu prea am loc decât în poveste.

Așa s-a întâmplat şi cu iubirea – a ajuns doar o poveste. Şi poate că asta ar trebui să ajung şi eu. O poveste necitită de nimeni. Sau citită cu grijă, ca nu cumva cornul din frunte să spargă stratul de ozon al lumii, iar de undeva, nu ştiu de unde, Romeo şi Julieta să vină şi să spună: „Noi ne iubim“. Pentru că asta ar însemna un singur lucru: lapidarea. Şi, contrar poveţei de demult, rezultatul ar fi moartea. „Cel fără de păcat să arunce primul“ ar fi înlocuit cu „Cel fără de iubire să arunce primul“. Iar o ploaie de pietre s-ar abate asupra poveştii de iubire.

Totuși, cum cred în povești, am să închid ochii și am să șoptesc ”te iubesc!” de atâtea ori, până când, la un moment dat, șoaptele mele o să primească răspuns: ”și eu te iubesc!”

 

Călin Pavăl

 

Niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*