E adânc, am să-i învăţ să zboare

Ţi-am luat chipul în palme
şi le-am umplut
de frumuseţe,
iar de atunci degetele
s-au strâns a cuib,
şi noaptea ard ca nişte
licurici,
inventând noi stele
în cerul de deasupra mea.

Marele albastru
pare a nu-şi da seama
că nu ştiu să înot
şi-mi zâmbeşte valuri
de-a v-aţi ascunselea,
ghicindu-mă după
jarul din palme
şi luna plină din suflet.

Mă simt tras în adâncuri,
şi parcă nu mai pot
să râd,
iar ochii,
ochii-mi sunt aţintiţi
asupra licuricilor
ce-i port cu mine,
dar e de ajuns doar
unul în abis.

Am să-i învăţ să zboare.

 

Călin Pavăl

 

Niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*