Din tren se vede curcubeul

Mă agăţam de stropii de rouă
dându-le nume,
apoi în lume
soarele începea uşor să plouă.

Ploaia mă adulmeca
zâmbind,
cunoştinţe vechi de-acum,
iar eu convingeam naşul
să nu ia bani
picurilor de ploaie
călători,
sunt trenuri destule,
gările
vor fi retrocedate
oricum
gândurilor.

Şi port cu mine ploaia cu nume
în buzunarul încăpător al sufletului.
Vezi? La capătul de sus al curcubeului
soarele abia aşteaptă să iasă în lume.

 

Călin Pavăl

 

Niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*