De lup

Ochii
prelungire a sălbăticiei existenţei,
alergând cu vântu-nsingurat,
născând mereu o lume în visul alb, curat.

Sufletul
rătăcind oriunde, chiar dacă nicăieri,
stelele sunt doar reper,
o cărare agăţată de cerul lui sau cerul-cer.

Iubirea
purtată sub formă de fugă
întotdeauna vie, întotdeauna rug mistuitor,
în pădurea inimii copacii nu cad, nici nu mor.

Uneori doar o schiţă pe una din foile albe ale destinului, urletul rămâne aceeaşi zbatere a strunelor unui suflet născut sălbatic, chemare sau doar vuiet ori poate rană deschisă, rămâne acelaşi, de lup.

 

Călin Pavăl

 

Niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*