Cu coada ochiului doar ţi se pare că vezi

Şi cât m-aş înfrupta
din iubire
dincolo de zidurile
lumii mele
şi aş zâmbi simţindu-mă
liber ca o pasăre,
privindu-vă,
privindu-mă cum zbor,
şi poate aş termina
măcar un cântec
din cele purtate,
crescute în mine,
şi n-ar fi nevoie de nume,
ar fi de ajuns
ochii larg deschişi
găsindu-mă aşa cum sunt…

Liniei vieţii din palmă
îi las libertate deplină,
o carte cu pagini albe,
unde nu sunt
nici puncte,
nici semne de-ntrebare,
nici cine-i de vină.

Şi-ascult înmugurind
un gând,
crescând,
îndrăgostindu-se,
dar aripile-i sunt deja
crepusculare
şi poate nu-i chiar rău
să nu mai fii.

 

Călin Pavăl

 

Niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*