Câteodată las urme în zid

Mi-am zidit sufletul, la fel ca Ana lui Manole, temelie pentru priviri nevinovate, alergând de viaţă, nemairecunoscând înţelesul cuvintelor…

Am lăsat urme
în palme,
în zidul îngrădindu-mă,
în privire,
în cuvinte,
încotro?

Am lăsat urme
de teama de-a mă pierde,
de groaza de-a nu mai fi eu,
de frica de-a nu mă regăsi,
de unde să încep?
de ce?

Aş face orice, deşi mi-e teamă de ce-ar putea însemna orice, să vindec rănile paşilor mei în lumea din jurul meu. Am fost bătrân copil fiind, crescând am descoperit copilul din mine. Câteodată…

Câteodată, când mi-e teamă,
aş vrea să fiu din nou copil
somnul să-mi vină tiptil
s-adorm la tine-n braţe, mamă.

 

Călin Pavăl

 

Niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*