Albastru de pian

În vis, urmând albastru de pian,
am păşit desculţ în „lumea Peter Pan“
şi-mi ţin de mână strâns eul copil,
zâmbesc,
doi câte doi, alţi eu mă urmăresc tiptil.

Şi-l las de deget să mă ţină
pe cel ce ştiu c-ar vrea să vină
la piept strângând arici de pluş,
zâmbesc,
e primul munte, primul lui urcuş.

E soare-n vis pe-albastru de pian
şi-l înţeleg pe Gulliver simţindu-se titan,
lumile, la rând, eu le-am crescut de mici,
zâmbesc,
chiar dacă ştiu că locul meu nu e aici.

Şi mă agăţ de zbor cât vrea să mă mai ţină
şi, da, ca-n orice vers, în ochi am luna plină,
şi las cadou tot cerul meu albastru de pian,
zâmbesc,
am gândul meu ferice şi zbor, sunt Peter Pan…

 

Călin Pavăl

 

Niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*